Fantome din Trecut

Am amuțit. Cuvintele mi se învârt ca într-un rollercoaster prin minte fără să găsească maneta de oprire, iar fumul mi-a rămas de mult blocat în plămâni. Tușesc aiurea încercând să eliberez ce mai pot din el. Fir-ar să fie de țigară! Rox mă privește ciudat în timp ce o arunc, fumată doar pe jumătate, o strivesc sub pantofii roșii și privesc undeva pe deasupra capului ei. Se întoarce ca să vadă ce sau cine mi-a determinat o asemenea reacție și aștept ușor amuzată să-i prind din nou privirea. Unu, doi și… doi ochi mari albaștri se întorc spre mine:
– Soriiiiiinnn??!! La naiba!
Exact asta ziceam și eu. Tac mâlc, dar în sinea mea îmi pun mii de întrebări, mai ales… De ce aici, de ce tocmai acum?! Am crezut că nu-l vom mai vedea niciodată, că “farsa” aia dintr-a noua și mutatul lui la alt liceu ne-a asigurat că-și va ține gura închisă și că-i e suficientă teamă de noi încât să nu ne mai apară în cale.
– Pfff… stai să-l vadă Liviu să vezi ce show o să iasă!
Mda. Exact la asta mă gândeam și eu.
– Fată, dar ăsta e sănătos la cap?! Nu s-a învățat minte?! Ce-o vrea acum, runda a treia?!
– Shh… vine încoa!
– Cine…?! și cuvintele îi mor pe vârful limbii pentru că imediat ce întoarce din nou capul, stă față în față cu Sorin.
La naiba! Dar a crescut… bine! Bine rău! Binele ăla după care întorc capul și muierile în toată firea, nu doar tipele de facultate. Ochii… minunați ca întotdeauna, pomeți înalți și buze cărnoase de care-ți vine să muști, să tragi, să te j… (woooaaaaa, gura, creier prost! te-ai țicnit?!) Whatever, o fi tras de fiare, ceva, s-a mai înălțat un pic și vai tu, a învățat să stăpânească și el zâmbetul ăla șmecheros, din colțul gurii.
O ocolește pe Rox fără s-o bage în seamă și se oprește fix în spațiul meu, intim, chiar. Băiete, doi pași mai în spate, dar înainte să deschid gura, mi-o ia el înainte:
– Noi doi avem ceva de rezolvat! Te aștept la 5 când ieși de la ore!
Și face stânga împrejur, dispărând la fel de ușor pe cât a făcut-o în urmă cu doi ani, iar eu… n-am timp să dau nicio replică.
– Măi măi, de unde și-a cumpărat ăsta tupeul?! Ai de gând să-i spui lui Liviu?
– Ce naiba să-i spun? Sigur a aflat până acum de la unul din minionii săi.
– Și…?!
– Și ce?! întreb iritată.
– Te duci…?!
– Unde naibii să mă duc?! Ai înnebunit?!
– Eu nu, dar mă gândeam că tu sigur ai înnebunit. N-ai scos niciun cuvânt în fața lui.
– Am avut timp?! Tu n-ai văzut că a fost o chestie de câteva secunde? Dă-l naibii! Să aștepte mult și bine că oricum n-aveam de gând să stau la franceză!
Pff… urăsc privirea asta a Roxanei când te cercetează atât de intens de parcă ar vrea să-ți vadă până în fundul sufletului, mai ales, pentru cei care au așa ceva – al meu a dispărut cu mult timp în urmă, risipit printre mâinile acelor necunoscuți…
– Dacă chiar s-a transferat înapoi, n-o să-l poți evita la nesfârșit, să știi… îmi spune cu blândețe în voce.
– La dracu! Știu asta, crezi că nu știu?! Dar n-am absolut nimic de vorbit cu el și dacă îi dau curs comenzii lui, spun schițând cu degetele ghilimelele de rigoare, o să iasă scandal mai mare cu Liviu și anul ăsta chiar vreau să stau departe de probleme și să mă concentrez asupra Bac-ului.
– Treaba ta, scumpa, dar la cum l-am avut acum, nu prea cred că o să ai șansa asta.
Și… salvată de clopoțel! Nici că se putea mai bine de atât. Îmi iau geanta de pe bancă și arunc un la revedere grăbit peste umăr, fugind la ore.
La naiba! La naiba! La naiba! S-a zis cu anul meu liniștit… fantomele astea din trecut chiar au un mod de a năvăli peste tine în momentele cele mai nepotrivite. Să vedem ce-o să iasă.

EmM

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Powered by keepvid themefull earn money