Plimbare pe strazi londoneze

Uriaşă, fascinantă, ameţitoare, aglomerată, zgomotoasă, captivantă – capitala Marii Britanii se trezeşte zilnic la viaţă pentru locuitorii săi dar şi pentru cei aflaţi în trecere pe străzile ce au trăit milioane de poveşti. Cu un rucsac în spate, cu mănuşi, geacă pufoasă şi fular tricotat, metropola mi s-a părut înfricoşătoare, gigantică, excesiv de populată, generatoare de panică atunci când nu ştiam ce mijloc de transport să folosesc … dar aveam WiFi pe stradă şi restul era can-can. Bineînţeles că pe atunci nu aveam instangram şi nu beneficiam de GPS deştept pe telefon aşa că până şi utilizarea netului era puţin mai dificilă. Oricum, strângând bine geaca şi urcând fularul până la ochi … te obişnuieşti. Eu m-am obişnuit mai greu, după vreo câteva luni bune în care nu întotdeauna m-am urcat în autobuzul potrivit, în care m-am ales cu o rinită cauzată de clima nu prea prietenoasă şi în care am învăţat să citesc ziarul de dimineaţă ca pe lectură obligatorie. Trecând perioada critică am descoperit că, în afară de binecuvântatul free wireless, Londra are … cafenele. Multe cafenele primitoare, unde cafeaua e cam vai de ea, dar ceaiul este un deliciu. Am băut ceai negru cu lapte care mi s-a părut divin şi pe care eu nu-l voi putea prepara sigur în viaţa asta, am băut ceai cu whisky care a alungat o răceală cumplită ce nu se lăsa dusă cu paracetamol, am băut ceai cu scorţişoară şi portocale şi aroma mi-a rămas ca amintire a Crăciunului londonez. Şi da, am colindat multe cafenele, dar rămân câteva favorite unde aş alerga şi acum cu un rucsac în spate.

Clădiri gigantice, amprentă de vechi, paşi prin istorie, parcuri multe unde am văzut veveriţe câte n-am văzut vreodată în toată România, soare capricios, obiective turistice multiple pe care îmi tot doream să le acopăr într-un timp scurt, străzi necunoscute, volanul pe … dreapta. Prinsă într-un program infernal, străzile Londrei s-au transformat însă rapid în pistă de alergare şi … iată-mă ştiind orarul autobuzelor, mersul metroului, patiseriile de unde pot procura la prima oră cornuri calde cu unt, ceainăriile şi cofetăriile, punctele de interes, marketurile, magazinele de shopping, bibliotecile, librăriile. Obiectivele turistice au început să-mi treacă fugitiv prin faţa ochilor. Le ştiam, le vedeam, le auzeam poveştile … treceam în goană pe lângă ele, cu acceleraţia călcată la maxim, cu timpul cronometrat. Şi parcă Big Ben nu mai era atât de atrăgător şi parcă Biblioteca Britanică devenise mai importantă decât Palatul BuckingamTower Bridge a rămas însă preferatul. Momentul acela de linişte când vrei doar să îţi pierzi privirea în ceva cu adevărat spectaculos… şi acel spectacol era pentru mine podul încărcat de lumini multicolore ce mă ducea cu gândul în fantastic.

După ce te obişnuieşti cu oraşul, începi să respiri. Aşa am început şi eu după ce aveam de ceva timp un Day-Pass care îmi facilita transportul şi scăpasem de teama coborârii din The Tube la staţia potrivită. Drumul la serviciu, la universitate sau înapoi acasă nu mai reprezenta o problemă … şi am început să am curaj să … merg. Aşa am descoperit că metropola are viaţă, că trăieşte la propriu, că vibrează sub paşii noştri, că istoria ei este o legătură de netăgăduit cu un trecut de care nu se poate rupe pentru că este însăşi identitatea Londrei. Şi mi-a plăcut. Mi-au plăcut străzile, mi-a plăcut amestecul inedit de vechi şi nou, de istorie şi modern, de trecut şi prezent. Mi-a plăcut felul în care se păstrează cultura, mi-a plăcut până şi controversatul Fish & Chips pe care prima dată l-am gustat sceptică, iar apoi înfulecam cu poftă. Şi nu a încetat să mă surprindă niciun moment. Dacă în iarnă Hyde Park m-a ţinut într-o permanentă încântare cu Winter Wonderland şi cu pieţele de sărbători, vara a venit cu un carnaval pe stradă peste care am dat întâmplător şi care m-a dus cu gândul la Veneţia deşi nu apucasem să văd oraşul. Aşadar, în luna august, pe Nothing Hill vă puteţi bucura de o paradă originală de costume care mai de care mai fascinante. Plimbările prin cartiere mi s-au părut personal, mai constructive decât vizitele la muzee. Londra o cunoşti cel mai bine la pas, umblând hai-hui, rătăcindu-te, regăsindu-te. Cel mai mult mi-a plăcut Shad Thames în apropiere de Tower Bridge – strada pietruită mărginită de clădiri uriaşe şi cenuşii creează senzaţia întoarcerii în timp. Iremediabil m-am îndrăgostit şi de pieţele din Londra. Portobello Market şi Borough Market rămân favoritele. Încărcate cu bunătăţi, locuri de popas, cafenele în aer liber, tarabe cu haine şi suveniruri, anticariate, aceste pieţe londoneze sunt un must see al metropolei. Nasul meu a continuat să curgă însă şi după un an. Rinita „englezească” nu s-a lăsat dusă nici de cultură, nici de istorie, nici de frumuseţea parcurilor. Vara în Londra nu e de fapt vară şi mă tot întrebam unde-s cele 30 de grade cu plus. Răspunsul: nu-s. Iubitorii de Polul Nord aici se simt ca acasă. Eu însă … vreau la Ecuator şi asta nu m-a ajutat la adaptare. Am rezolvat-o cu eşarfe călduroase şi bluze cu mânecă lungă, iar Londra a continuat să mă impresioneze şi anul următor când nu am mai ratat aprinderea luminilor de iarnă pe Oxford Street, când am optat pentru o plimbare cu un double decker ce creează o falsă impresie cum că metropola ar fi de fapt mult mai mică decât este în realitate, când am început să descopăr că Londra are şi pub-uri şi că nu totul se învârte în jurul muzeelor, deşi la englezi cultura şi eleganţa se regăseşte şi în cel mai periferic bar. Şi din nou mi-a plăcut. Mi-a plăcut ce am văzut, ce am trăit, ce am atins. Nu am ratat nici librăriile care sunt multe, adorabile, cu aer vintage unele, îmbietoare şi imposibil de ratat dacă vă plac cărţile. Any Amount of Books rămâne în topul listei mele la capitolul volume vechi. Situată pe Charing Cross Road în apropiere de multe clădiri culturale, această librărie conţine atât cărţi noi, cât şi vechi sau volume extrem de rare, iar preţurile variază. Puteţi găsi adevărate chilipiruri dacă aveţi răbdare să căutaţi.

Pe scurt, Londra merită. Mai sunt multe de spus, de aflat, de văzut, dar pe mine m-a fascinat într-un mod unic. Şi da, aş lua un bilet de avion pentru a evada câteva zile în agitaţia londoneză.

Maryliyn

Buna, sunt Mara Caloian si sunt o devoratoare de frumos si de zambete sincere.

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Powered by keepvid themefull earn money