Seria “Pasiuni” de Rodica Mijaiche – o plimbare de neuitat prin marile orașe ale lumii: New York, Roma, Londra – TEASER

Dacă o cunoașteți pe Rodica Mijaiche și o urmăriți pe wattpad, facebook, știți deja despre mult așteptata lansare a noii serii “Pasiuni”, de departe una dintre preferatele mele <3

Despre omul și scriitoarea Rodica Mijaiche puteți afla citind interviul luat acesteia, aici, în caz că l-ați ratat.

Iar pentru cei care doresc să afle cu ce se laudă noua serie, vă invităm să citiți prezentarea de mai jos a fiecărui volum și, mai ales, vă invităm să citiți un teaser hot și cu siguranță, incitant!

NEW YORK – PASIUNI ASCUNSE – SERIA PASIUNI, VOL. 1

Alyssa Martinez se consideră o fată simplă, chiar ștearsă, dacă este ca cineva să se ia după propria ei descriere. Dar cea mai mare șansă îi este oferită când primește postul de asistent personal al Marelui Alexander Chase, bărbatul după care toate femeile suspină. Felul ei închis și secretele ce le ascunde o fac să pară o tânără misterioasă, dar și invidiată de colegele ei, pentru că, deși ea nu se consideră o femeie frumoasă, prietenul ei, celebrul fotomodel italian, Carlo Di Angeli, este de altă părere.

Alexander Chase, fondatorul publicației de succes, The Chase, știe că totul în viață se obține prin multă muncă și, de ce nu, folosind și toate mijloacele necesare pentru a obține ceea ce-și dorește. Iar acum singurul lucru pe care și-l dorește este femeia misterioasă pe care a cunoscut-o la petrecerea lui Carlo Di Angeli. O petrecere la care invitații sunt aleși pe sprânceană.

Viețile celor doi vor fi supuse unor încercări grele. Dar oare vor putea să se lase descoperiți și să-și acorde dreptul la iubire?

ROMA – PASIUNI ÎNTUNECATE – SERIA PASIUNI, VOL. 2

La frageda vârstă de 10 ani, Regina este adoptată de Franco Nunzio, un bărbat fermecător, care toată viața și-a dorit o fiică, dar nu a fost să fie, asta până în ziua în care a văzut-o stând pe marginea minunatei Fontana di Trevi. Atunci inima lui a bătut mai tare pentru mititica brunetă cu ochi verzi amețitori.

Dar viața în Familia Nunzio nu a fost așa cum și-a imaginat-o Regina. Nici pe departe. Fiind obligată să suporte hărțuirile constante ale lui Paolo, fratele ei vitreg, indiferența mamei adoptive și lipsa prezenței tatălui adoptiv, capul mafiei locale, tânăra hotărăște să-și ia viața în propriile mâini părăsind Roma pentru Manhattan.

Alessandro Martinez. Crescând în laboratoarele tatălui său, Alberto Martinez, fondatorul A&A Health Care, visul lui Alessandro a fost să-i calce pe urme tatălui său și să devină un chimist recunoscut. Dar nu tot timpul lucrurile se întâmplă după un plan prestabilit. După ce a fost martor la  uciderea tatălui său, Alessandro se vede nevoit să se retragă în colțurile întunecate ale Bronxului și să aștepte momentul propice răzbunării.

Regina, fotomodel de succes și Alessandro, bărbatul din întuneric, vor lupta cu proprii demoni, dar și cu trecutul fiecăruia. Vor fi destul de puternici pentru a depăși obstacolele ce le apar în cale?

LONDRA – PASIUNI DEZLĂNȚUITE – SERIA PASIUNI, VOL. 3

Ani buni, Carlo Di Angeli și-a făurit o viață care să nu-i amintească nimic din trecutul lui dureros. Ajuns fotomodel de succes, Carlo nu-și oferă dragostea, ci doar trupul și puțin din timpul lui femeilor ce intră și iasă din viața lui precum niște umbre.

Una după alta. Fără chipuri. Fără nume.

Dar trecutul revine cu o forță nimicitoare, când, primind o scrisoare de la mama lui, Contesa Maria Elisabetta D’Angelo, este chemat să-și ia în primire titlul de drept. Acela de Conte.

Melissa Roggs, jurnalistă la The Manhattan Truth, este readusă față în față cu fostul ei iubit și logodnic, Contele Alonzo Carlo D’Angelo, când șeful ei îi dă misiunea de  a scrie un articol despre contele dispărut al Londrei.

Dar răceala cu care este întâmpinată Melissa la prima întâlnire cu Carlo, îi arată că el, deși neagă totul, nu a reușit să-și depășească traumele pe care ea le cunoaște prea bine.

J&C – PASIUNE ÎN DANS – SERIA PASIUNI, VOL. 4

Clarice Parker, nepoata unuia dintre cei mai puternici și influenți oameni din New York, Alexander Chase, visează să devină prim-balerină și numele ei să răsune pe scena teatrului de pe Broadway. Singurul impediment este nelipsitul ei paznic, Joshua, un maniac al controlului, copia fidelă a unchiului ei.

Dar dorința ei de a străpunge acea carcasă în spatele căreia se ascunde de lume, bodyguardul ei, va face ca totul să ia o turnură neașteptată.

Joshua Pierce, sau Joshua pentru restul lumii, bărbatul de fier care nu se uită înapoi nici măcar pentru a ști dacă familia lui mai trăiește, are o singură dilemă: cum să se țină deoparte de farmecele răsfățatei Clarice, care din ce în ce mai mult i se strecoară pe sub piele precum un drog.

Însă pericolul ce pândește din umbră îi va face pe cei doi să-și unească forțele și să pornească într-o goană nebună în suburbiile New York-ului, unde secrete ce ar fi trebuit să rămână ascunse, ies la suprafață.

TEASER din “New York – Pasiuni ascunse” – primul volum al seriei

Trupul meu freamătă în tăcere. În subconștient, trebuie să recunosc faptul că mi-am dorit să fiu aici. Să văd cu ochii mei despre ce vorbesc cu atâta patos, murmure și șușoteli femeile de la birou. Genul de femei după care orice bărbat întoarce capul. Chiar și Alexander Chase, fondatorul publicației de succes, The Chase.

Nici acum, în timp ce merg la brațul lui Carlo, nu-mi vine să cred că eu, Alyssa Martinez, fata insipidă și ștearsă, am reușit să ajung să lucrez pentru un bărbat precum Alexander. Totul la el inspiră siguranță, control, putere. Tot ceea ce eu nu am și nu sunt. Simt brațul lui Carlo cum devine tensionat înainte de-a apăsa pe mânerul ușii din sticlă. Și aterizez într-o lume fantastică în care femeile par nimfe ce încearcă să-și farmece propriul Odiseu. Inspir adânc și simt cum picioarele mele sunt din gelatină. Mă prind mai bine de brațul lui Carlo, dar îi simt degetele cum îmi desprinde unghiile ce-i pătrunseră adânc în mușchii antebrațului.

– În noaptea asta nu există regrete. Exiști doar tu. Du-te, mă împinge ușor spre centrul încăperii.

Aș vrea să spun că invitații se uită la mine, dar aș minți. E perfect. Fiecare este ocupat cu partenerul său. Pașii mei nesiguri mă duc spre o masă din lemn de mahon pe care tronează sticle de șampanie și pahare din cristal. Luminile difuze din încăpere reflectă diamante pe albul translucid al paharelor. Iau o gură de șampanie și închid ochii. E dulce. E fructată. E perfectă. Dar imediat simt un ușor iz de mure amestecat cu mosc și încă o nuanță ștearsă de piper. E un miros atât de cunoscut, încât simt cum încremenesc. Un singur om folosește aceste arome. Nu se poate. Nu aici. Nu acum. Strâng mai tare în mână piciorul paharului cu șampanie, când o palmă caldă și fermă mi se așază pe mijlocul spatelui și începe să mă mângâie ușor. Tresar.

– Pisicuță, murmurul lui mi se prelinge pe sub piele și buzele lui îmi mângâie urechea, nu te-am mai văzut până acum pe aici.

Vocea asta. Tonul. Siguranța. Controlul. Asprimea.

Mă întorc și mă trezesc față în față, sau mai bine zis mască în mască cu șeful meu, Alexander Chase. Marele Alexander. Un bărbat ce nu poate fi niciodată confundat cu altcineva.

Încerc să mă retrag, dar apoi realizez după privirea lui curioasă că nu m-a recunoscut. Un junghi de dezamăgire îmi străpunge inima. Normal, proasto, pentru că el nu se așteaptă ca invizibila Alyssa să ia parte la cele mai exclusiviste și păcătoase petreceri, îmi spun în sinea mea.

– Îhm, îmi dreg glasul și rămân nemișcată. Îmi place senzația pielii lui pe a mea. Doamne, ce patetică sunt! Chiar e prima dată, continui pe un glas ceva mai hotărât. Carlo e un prieten apropiat și a vrut să-mi facă o surpriză, îmi închei tirada cu un zâmbet ce probabil seamănă mai mult a rânjet.

– Ei, începe el pe un ton amuzat, orice ar fi, sunt bucuros că vei fi aleasa mea în noaptea asta.

La aceste cuvinte simt cum șampania o ia pe căi greșite. Mă înec și tușesc până-mi dau lacrimile. Nu cred că am auzit bine. Nu se poate.

– Sper că nu te-am șocat? mă întreabă Alexander cu sprâncenele negre ca pana corbului încruntate deasupra ochilor albaștri hipnotizanți. Știi ce se întâmplă aici, nu?

– Ah… normal, contracarez cu bărbia ridicată. Pentru asta am și venit.

Îl văd cum revine la atitudinea seducătoare de mai devreme. Răsuflu ușurată, deși am impresia că mă adâncesc tot mai mult în noroiul propriilor minciuni. Îl las să mă cuprindă cu brațele, în timp ce acordurile melodiei celor de la Hess Is More invadează încăperea. Șocul cel mare este că melodia se numește Yes, Boss. Ce ironie. Îmi vine să izbucnesc în râs, dar știu că ar fi un râs isteric. Așa că mă stăpânesc. Dar cuvintele acelea… Senzația aceea… Chemarea din ochii lui, atingerea degetelor lui pe spatele meu descoperit…

Palmele lui coboară tot mai mult până le simt sub fesele pe care le strânge, probându-le fermitatea. Icnesc uimită. Sunt absorbită de aceste senzații. Ma uit la el.

– Hello, sweetpie, I’m really glad you could make it, mimează el versurile în același timp cu vocea sexi din boxele dispuse strategic în încăpere.

Sunt fermecată. Sunt asediată în această îmbrățișare. Închid ochii și pentru prima dată în viața mea mă simt dorită. Mă simt frumoasă. Am senzația că este peste tot în jurul meu. Versurile melodiei mi se infiltrează pe sub piele, simt că mă topesc precum lava, aruncând flăcări roșiatice în jurul meu.

Alexander mă surprinde, ridicându-mă în brațele lui puternice și rotindu-mă cu ușurință, provocând aplauze în jurul nostru. Încerc să zăresc ceva prin ceața provocată de aburii emanați în încăpere, totul părând parcă și mai neclar în lumina când albastră, când roșie, intermitentă. Mă simt de parcă aș fi în altă lume. Nu recunosc pe nimeni, doar umbre care, după ce Alexander mă lasă jos, corpul alunecându-mi pe al lui într-un mod fermecător, se întorc la dansul și la mângâierile lor.

Văd lucirile din ochii lui Alexander. Chiar și acum, după ce m-a avut atât de aproape, inhalându-mi parfumul de frezie și piper alb, tot nu-și dă seama cine sunt. Cu cine dansează. Las capul în jos pentru a-mi ascunde supărarea. Degetele lui îmi cuprind bărbia pe care o ridică până ne privim în ochi. Oh, Doamne, cât îl iubesc. Înghit în sec, pentru că știu că pentru el sunt doar un pion pe o tablă de șah. La următoarea petrecere va fi altcineva. Cu un suspin, mă gândesc la acea femeie. Mai frumoasă, mai sofisticată. Una pe măsura lui.

– Ce s-a întâmplat, pisicuță? Nu-ți place petrecerea? întrebarea lui mă ia prin surprindere.

– Hmm… ba da, dar este puțin cam prea aglomerat.

Oh, închid ochii brusc, de ce-a trebuit să spun asta? Acum par o disperată care nu știe cum sa facă să-l atragă într-un loc mai retras. Nu e suficient că mă aflu deja în brațele lui? Să rămân singură cu el e prea mult. În timp ce ritmul senzual al melodiei ne atrage tot mai mult unul spre celălalt, simt cum rezistența mea slăbește vertiginos. Clatin din cap și-l prind de mâna întinsă. Simt curenții de energie vie care ne leagă. Trag aer în piept și privirea îmi alunecă spre fața lui. Sunt șocată să văd că mă urmărește ca un vultur. Mă panichez imediat. Inspir adânc și încerc să mă calmez. Nu. Nu are cum să mă recunoască.

Îl urmez pe aceeași terasă de pe care am revenit cu ceva timp în urmă. Ne rezemăm de balustradă, iar eu îmi ridic fața către luna ce strălucește în jos spre noi. Închid ochii și-i simt deodată mângâierea pe obrazul meu încins.

– E ceva la tine…, începe el cu vocea răgușită de pasiune. Ceva ce nu reușesc să deslușesc. Își apropie fața de-a mea și mă văd reflectată în apele albastre din ochii lui. Ești sexi, frumoasă și totuși…, respiră puternic și-i simt respirația caldă cu iz de șampanie pe față, …atât de inocentă, continuă aproape cu regret.

Tresar surprinsă. Nu m-am așteptat la atât de multe cuvinte pentru a mă descrie.

– Ah, mulțumesc… cred. Nu reușesc să continui, pentru că deodată mă simt captivă în brațele lui.

Cu Luna martoră, își lipește buzele de ale mele. Îmi simt inima cum o ia razna. Buzele lui sunt ferme și totuși catifelate. Nu mă forțează, dar simt cum mă destind. Parfumul lui îmi inundă simțurile și cedez în fața dulcelui asalt. Nu știu cât timp trece, dar palmele lui nu mai sunt pe talia mea. Sunt… foarte aproape de fața mea. De masca mea.

– Nu, șoptesc și mă retrag cu regret din îmbrățișarea lui.

– Ce s-a întâmplat? mă întreabă pe un ton uimit.

– Nimic, respir eu sacadat. Era cât pe ce să fiu descoperită, mă gândesc rapid. Trebuie să plec, îi spun și încerc să dispar.

– Nu poți pleca încă, râde el ușor, seara abia a început.

Oh, nu, pentru mine seara s-a și terminat. Deja mi-e dor de puterea lui, de subjugarea inoculată trupului meu, dar trebuie să fug. Nu vreau să-i dau șansa să-i fie rușine că a dansat cu mine, că m-a ținut în brațe. Pentru că știu că dacă ar fi bănuit-o, nu m-ar mai fi atins nici măcar cu un singur deget. Arunc o ultimă privire înapoi și-l văd cum stă rezemat nonșalant de balustradă. Sacoul îi cuprinde umerii lați ca o mănușă. Nici măcar nu m-a urmărit cu privirea. Atât a durat strălucirea mea. O secundă infimă în anii lumină ai universului.

Simt cum mă prăbușesc. Dar știu că sunt vindecată de microbul Alexander Chase. Fără a mai pierde o secundă în această clădire, mă întorc spre ieșire. Îl aud în spatele meu cum își mișcă brațele, cum respiră și probabil își trece mâinile prin păr, așa cum are obiceiul, dar nu mă  mai interesează. Plec. Cu spatele la el, îmi scot masca de pe față și-o arunc pe jos. A fost cea mai proastă decizie să particip la șarada asta. Aud un sunet ciudat în spatele meu, dar nu mă mai uit înapoi. Nu vreau să mai am încă o dezamăgire. Fug și nu-mi mai simt picioarele de emoție. Trec cu viteză pe lângă un Carlo șocat, care nu poate face nimic pentru a mă opri, din moment ce o blondă superbă îl ține captiv în îmbrățișarea ei. Îmi pare rău că-i stric seara.

De abia când urc pe bancheta din spate a taxiului ce pornește pe străzile New York-ului, îmi dau seama ce anume a provocat șocul de pe fața lui Carlo. Lacrimi amare îmi curg din ochii de smarald. Simt că nu mă mai pot controla. Tot corpul îmi tremură necontrolat.

Ajung acasă și mă duc direct la duș. Arunc rochia de pe mine de parcă mă arde și intru sub jetul de apă fierbinte. Mă rezem cu spatele de zidul rece și-mi duc palmele la față, după care le cobor spre buzele tremurânde și le mângâi ușor.

A fost prima și ultima dată când buzele mele le-au simțit pe cele ale lui Alexander Chase.

 

EmM

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Powered by keepvid themefull earn money